Comunitatea de afaceri solicită amânarea punerii în aplicare a Legii privind securitatea cibernetică

  • 14.10.2024

O scrisoare comună a Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Asociației Patronale „Camera de Comerț Americană din Moldova” (AmCham) și Asociației Investitorilor Străini (FIA) a fost întocmită în adresa Guvernului și Parlamentului cu solicitarea de amânarea intrării în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2024, a Legii nr. 48/2023 privind securitatea cibernetică, dat fiind faptul că actele normative necesare punerii în aplicare a legii, inclusive  instituirea de cerințe minime, măsuri și mecanisme în scopul asigurării securității rețelelor și sistemelor informatice, care sunt esențiale pentru funcționarea societății, și al gestionării incidentelor cibernetice, precum și cerințele specifice de securitate privind rețelele și sistemele informatice în funcție de sectorul, subsectorul, categoria și/sau tipul furnizorului de servicii încă nu au fost aprobate.

Astfel, furnizorii de servicii au nevoie de cel puțin 3-4 luni pentru a se alinia cerințelor de securitate care urmează să fie propuse de către autoritatea administrației publice centrale de specialitate responsabilă de realizarea politicii de stat în domeniul securității cibernetice și supuse spre aprobare Guvernului după intrarea în vigoare și publicarea tuturor celor menționate, ceea ce transferă termenul de amânare cu încă câteva luni pentru a elabora și publica de către autorități, însumând o necesitate de amânare de cel puțin 6 luni.

Găsiți aici scrisoarea de poziție cu mai multe detalii.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să o conectați de Veronica Sirețeanu, director adjunct pe advocacy și dezvoltare AmCham Moldova, la veronicasireteanu@amcham.md

Latest Advocacy on the Go