Șef Departament Operațiuni Tehnice și Întreținere (Șef Departament Active)
Perioadă determinată
ICS Petrom Moldova SA anunţă recrutarea pentru postul vacant de Șef departament operațiuni tehnice și întreținere (Șef Departament Active).
Responsabilităţi principale:
• Responsabil de ansamblul de măsuri tehnice, administrative şi de management efectuate în vederea dezvoltării, menținerii / restabilirii bunei funcţionări a activelor din rețeaua Petrom (clădiri, utilaje, echipamente, instalaţii).
• Asigură obţinerea în termenii stabiliți a avizelor / autorizațiilor necesare proiectelor de dezvoltare și investiții în conformitate cu legislaţia în vigoare;
• Urmăreşte creşterea eficienţei economice a investiţiilor prin utilizarea la maxim a potenţialului tehnic;
• Organizează şi răspunde de recepţia obiectivelor de investiţii şi reconstrucţii capitale în toate fazele;
• Propune soluții tehnice, pregătește în timp util proiecte de execuţie şi /sau caiete de sarcini a unor lucrări necesare şi urmăreşte realizarea acestora în termenele stabilite;
• Asigură îndeplinirea sarcinilor ce revin întreprinderii în domeniul promovării progresului tehnic, al îmbunătăţirii tehnologiilor;
• Elaborează și urmărește programul anual de reparaţii planificate a utilajelor, maşinilor şi instalaţiilor;
• Analizează operativ sesizările tehnice apărute, și verifică devizele de cheltuieli prezentate de către subcontractori;
• Elaborează și urmărește bugetul anual pe mentenanță (întreținerea și reparația stațiilor), precum și a programului anual de investiţii, reparaţii capitale şi întreţinere;
• Promovează standardele de Sănătate și Securitate în Muncă și asigură implementarea și respectarea lor atât în rețeaua Petrom, cât și în rândul partenerilor/subcontractorilor;
• Defineşte obiective, coordonează, evaluează şi dezvoltă personalul din subordine;
• Etc.
Aptitudini și Competențe necesare:
• Cerinţe educaţionale: studii superioare în domeniul ethnic (inginerie);
• Minim 5 ani de experienţă în poziţii similare;
• Cunoştinţe operare calculator: MS-Exel, Word, Power Point, Outlook;
• Abilităţi manageriale;
• Abilităţi de rezolvare a situaţiilor de conflict şi de criză;
• Persoană organizată, cu bune abilități de comunicare și coordonare a activității angajaților, cât și a contractorilor;
• Cunoştinţe a legislaţiei în domeniu;
• Limbi cunoscute: româna, rusă, engleză (avantaj);
• Permis de conducere cat. B.
Cei interesati sunt invitati sa aplice prin transmiterea unui CV si a unei scrisori de intenţie la urmatoarea adresa de email: hr@petrom.md.
“PETROM” Company entered on the Moldavian market since 2000, growing with each year of activity. Today, Petrom Moldova operates throughout the country with about 100 filling stations, being one of the largest fuel distribution networks in Moldova. Petrom is member of OMV Group – a group who is leading the oil and gas field in Central Europe, being active in Refining and Marketing in 13 countries. Petrom fuels products portfolio is designed to raise customer satisfaction, with a special concern to the environment. We are guided in our daily work by values that we believe in. The three essential values, which form part of the foundation of our business, are: Professionalism, Pioneering & Partnership.
Sun | Mon | Tue | Wed | Thu | Fri | Sat |
---|---|---|---|---|---|---|
Latest Job Center