Racordarea la rețelele electrice: Propunerile AmCham pentru un cadru mai echitabil și predictibil

  • 09.02.2026

AmCham Moldova a transmis ANRE un set de comentarii la proiectul Regulamentului privind racordarea la rețelele electrice și prestarea serviciilor de transport și distribuție a energiei electrice 

Intervenția vizează atât aspecte conceptuale, cât și prevederi tehnice cu impact direct asupra investițiilor și dezvoltării proiectelor energetice. Printre principalele propuneri se numără:
- evitarea aplicării paralele a mecanismului de licitație și a procedurii clasice de emitere a avizelor de racordare;
- introducerea unui mecanism echitabil de compensare a investitorilor care finanțează lucrări de întărire a rețelei;
- eliminarea obligației generale de prezentare a acordului proprietarului, atunci când solicitantul deține un drept legitim de folosință;
- clarificarea regimului garanțiilor financiare și a noțiunii de „aviz de racordare cu capacitate necondiționată”;
- ajustarea prevederilor privind anularea/expirarea avizelor și aplicarea mecanismului de facturare netă.

Prin aceste propuneri, AmCham urmărește consolidarea unui cadru de racordare mai coerent, predictibil și aliniat bunelor practici europene, care să încurajeze investițiile și dezvoltarea capacităților energetice în Republica Moldova.

Documentul integral poate fi vizualizat aici.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să îl contactați pe Vasile Stepanuc, Policy manager (vasilestepanuc@amcham.md).

Latest Advocacy on the Go