AmCham Moldova a elaborat un set de propuneri de ajustare a legislației fiscale și vamale, precum și a legislației adiacente acestora.

  • 27.03.2023

La solicitarea Ministerului Finanțelor prin care a fost inițiat procesul de elaborare a politicii fiscale și vamale pentru 2024, AmCham Moldova a elaborat un set de propuneri de ajustare a legislației fiscale și vamale, precum și a legislației adiacente acestora.

În document a fost reiterată importanța subiectului legat de rescrierea Codului fiscal, cu accent pe armonizarea prevederilor acestuia la Directivele UE. 

De asemenea, propunerile înaintate se bazează, inclusiv, pe următoarele subiecte de interes major pentru mediul de afaceri:
- Elaborarea inițiativelor de stimulare a investițiilor, a economiei verzi și a creșterii economice, per ansamblu;
- Modificarea Legii nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului (în vederea excluderii dublei taxări pentru
agenții economici care implementează REP);
- Elaborarea cadrului normativ aferent prețurilor de transfer;
- Revizuirea HG nr. 10/2012 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea salariaților entităților din
Republica Moldova și HG nr. 693 cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit, în
scopul ajustării acestora la realitățile economice actuale;
- Reformarea sistemului taxelor locale, pentru a oferi mai multă transparență și predictibilitate, etc

Documentul poate fi consultat aici.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să îl contactați pe Mihai Burunciuc (mihaiburunciuc@amcham.md)

Latest Advocacy on the Go