AmCham a avut o întrevedere cu reprezentanții al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale

  • 30.07.2020

Pe 30 iulie AmCham a avut o întrevedere cu Eremei Priseajniuc, Directorul General al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. 
 
La întrevedere a participat Mila Malairău, Directorul Executiv al AmCham, și membrii Comitetului pentru Îngrijirea Sănătății.
 
Părțile au discutat despre principalele probleme cu care se confruntă companiile farmaceutice în desfășurarea afacerilor, soluțiile propuse și viziunea strategică pentru dezvoltarea pieței farmaceutice.
 
Comunitatea de afaceri a atras atenția și asupra problemelor legate de optimizarea procedurii de autorizare a medicamentelor, aplicarea legislației privind declararea prețurilor de producător la medicamente și legislației privind promovarea etică a medicamentelor.
 
*Comitetul AmCham pentru Îngrijirea Sănătății servește ca un forum pentru producătorii și distribuitorii de medicamente și dispozitive medicale și acționează ca un organ reprezentativ în dialogul cu elaboratorii de politici și factorii de decizie din domeniul sănătății.
 
Dacă sunteți interesat de acest subiect, vă rugăm să o contactați pe Mila Malairău, Director Executiv, la adresa milamalairau@amcham.md.

Latest Advocacy on the Go