Pe 1 iulie 2022, AmCham a transmis în adresa Parlamentului Republicii Moldova și Ministerului Afacerilor Interne avizul său asupra proiectului de lege nr. 242/2022 pentru modificarea unor acte normative.
Deși proiectul de lege în mare parte conține reglementări care ar putea corespunde scopului urmărit, Asociația menționează despre existența unor reguli noi care vor afecta negativ activitatea de întreprinzător și care necesită a fi revizuite sau excluse.
Normele avute în vedere sunt cele prevăzute la art. 46 și art. 53 din Legea nr. 131/2007 privind siguranța traficului rutier, care se completează cu texte și litere noi, și care presupun faptul că vehiculele vor putea fi supuse inspecției tehnice periodice sau înmatriculate doar ca urmare a constatării executării sancțiunii contravenționale aplicate prin hotărârea/decizia definitivă asupra cauzei contravenționale care are ca obiect o contravenție comisă cu vehiculul a cărei inspecție periodică se solicită a fi efectuată/care se solicită a fi înmatriculat.
Urmare a adoptării noilor reglementări, se înțelege că în situația în care salariații agenților economici vor comite o contravenție cu vehiculul aflat în proprietatea persoanei juridice, ultimul nu va putea fi supus inspecției tehnice periodice în cazul în care salariatul contravenient nu va executa benevol sancțiunea contravențională.
AmCham consideră că mecanismul propus prin intermediul proiectului de lege atentează asupra dreptului persoanelor juridice de a exploata vehiculele deținute în proprietate și indirect nu corespunde principiului caracterului personal al răspunderii contravenționale. Asemenea consecință este una disproporționată, fiind determinată de conduita unei persoane terțe și reprezentând o ingerință în buna desfășurare a afacerilor.
Scrisoarea integrală poate fi accesată aici.
Pentru mai multe informații vă rugăm să îl contactați pe Victor Baciu, Policy Manager, la următoarea adresă de email: victorbaciu@amcham.md.
Sun | Mon | Tue | Wed | Thu | Fri | Sat |
---|---|---|---|---|---|---|
Latest Advocacy on the Go