AmCham a prezentat avizul la proiectul de politică fiscală și vamală 2021

  • 27.11.2020

AmCham Moldova a prezentat poziția comunității de afaceri vizavi de proiectul politicii fiscale și vamale 2021, propus spre consultare publică de Ministerul Finanțelor, care a fost discutată în cadrul ședinței Tax Committee.

Constatăm cu plăcere deschiderea Ministerului față de propunerile înaintate de comunitatea AmCham Moldova și acceptarea acestora în versiunea de proiect. Aici ne referim și la plafonarea taxelor locale (cu unele rezerve ce vizează cotele maxime pe unele taxe locale), și la calendarul pe 3 ani în ceea ce ține de accize, și extinderea termenului de prezentare a situațiilor financiare și, implicit, a rapoartelor de audit aferente acestora (pentru întreprinderile ce urmează a fi auditate obligatoriu), și permiterea spre deducere a provizioanelor formate de companiile de asigurări, și extinderea facilității pentru programatori, prevăzută în Legea privind punerea în aplicare a titlurilor I și II al Codului fiscal, precum și multe alte momente importante comunității de afaceri.

Totodată, sunt necesare fie ajustări a unor norme de proiect, fie includerea, în textul acestuia, a unor prevederi, prezentate anterior, care reprezintă o prioritate pentru comunitatea de afaceri a AmCham, printre care:

  • Concretizarea unor norme ce țin de Limitarea circuitului de numerar, Dividendele achitate persoanelor juridice rezidente, precum și Restituirea TVA la investiții capitale
  • Introducerea, în textul legii, a unor norme ce țin de e-Factura și de modul și momentul în care facturile urmează a fi emise
  • Revizuirea unor plafoane propuse la taxele locale, precum și revizuirea modului de achitare și declarare a impozitului pe bunuri imobiliare;
  • Restabilirea echității fiscale prin impozitarea echitabilă a profesiilor juridice, inclusiv a contribuțiilor sociale ce ar urma a fi achitate de către aceștia;
  • Extinderea termenului – limită de prezentare a situațiilor financiare consolidate;
  • Armonizarea valorii majorării de întârziere în cazul contribuțiilor sociale și prime medicale la alte impozite și taxe, precum și excluderea calculării majorării de întârziere în cazul încheierii contractelor de eșalonare;
  • Deducerea cesiunii creanțelor;
  • Clarificarea modului de recunoaștere a veniturilor și cheltuielilor în cazul trecerii la un nou IFRS;
  • Clarificarea aspectelor ce țin de modul de calculare a profiturilor reprezentanței permanente și a celor ce vizează certificatele de rezidență și alte documente ce confirmă rezidența;
  • Norme ce țin de tichete de masă;
  • Revizuirea modului de funcționare a „sistemelor individuale și/sau colective supuse regimului de responsabilitate extinsă a producătorului” în vederea subvenționării procesului de gestionare a deșeurilor de ambalaje
  • Ajustarea unor norme din Codul Vamal ce țin de modul de sancționare în unele situații specifice.

Textul integral al solicitării poate fi găsit aici.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să o contactați pe Veronica Sirețeanu, la următoarea adresă de email: veronicasireteanu@amcham.md.

Latest Advocacy on the Go