Ultimele două luni ale anului trecut au fost caracterizate prin vânzări importante de valută străină de către Banca Națională a Moldovei (BNM). În urma acestor intervenții, autoritatea competentă a vândut în total 34,9 mil. USD în vederea satisfacerii cererii de valută străină, neacoperită prin ofertă.
În perioada 2016-2018, doar pe durata lunilor octombrie și noiembrie ale anului 2016 a fost înregistrată o situație similară, dar volumul vânzărilor de valută a fost mai mic (22,3 mil. USD). Motivul acestor intervenții a constat în menținerea stabilității cursului oficial de schimb al valutei naționale.
Este important de menționat în acest context că „obiectivul fundamental al Băncii Naţionale este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără prejudicierea obiectivului său fundamental, Banca Naţională promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei și sprijină dezvoltarea economică a țării” or, în trimestrul IV al anului trecut rata inflației anuale a fost menținută la nivelul de doar 1%, mult sub ținta de 5% (+- 1,5 p.p intervalul de variație) aplicată în Republica Moldova. Prin urmare, BNM nu și-a realizat obiectivul său fundamental, ba chiar a acționat contrar acestuia prin intervențiile pe piața valutară, deoarece deprecierea monedei naționale este un factor care poate contribui la creșterea ratei inflației, implicit la readucerea ratei inflației în intervalul de variație de 3,5% - 6,5%.
Factorul responsabil care a dus la situația descrisă mai sus ține de creșterea importantă a cererii de valută din partea persoanelor juridice în luna decembrie 2018, pe un fundal caracterizat de oferta și cererea stabilă de valută din partea persoanelor fizice.
Evoluțiile de pe piața valutară pe durata ultimelor luni ale anului 2018 au dus la diminuarea, în perioada 31 octombrie – 28 decembrie 2018, a rezervelor valutare ale BNM cu 14,9 mil. USD. Totuși, în intervalul 28 decembrie 2018 - 8 februarie curent, rezervele valutare ale BNM s-au diminuat și mai mult, implicit cu 130,5 mil. USD.
Informațiile operative ale BNM denotă vânzări nete de valută străină în luna ianuarie curent în mărime de 92,7 mil. USD. Deși cursul valutar al monedei naționale, în toată perioada vizată, nu a înregistrat schimbări importante, cursul mediu lunar al monedei naționale față de dolarul SUA s-a depreciat cu 10 bani pentru primele 20 de zile ale lunii curente, față de octombrie 2018 și a crescut cu 12 bani pentru EURO, costul stabilității valutare apreciem că este unul semnificativ.
Evoluțiile date indică asupra unei posibile deprecieri importante a monedei naționale – în opinia autorului acest fenomen este definit mai exact prin sintagma ”corecție a cotațiilor monedei naționale”, care pot avea loc în perioada post-electorală, dacă tendințele din ultimele luni se vor menține și în viitor.
Infodebit - offers the possibility of checking the quality of potential business partners, consumers, evaluating their credibility, developing and/or continuing sustainable and mutually profitable partnerships.
Sun | Mon | Tue | Wed | Thu | Fri | Sat |
---|---|---|---|---|---|---|
Latest Members & Partners News