Comentariile AmCham la prevederile în materia comerțului electronic

  • 13.04.2016

În urma analizei proiectului de lege elaborat de Ministerul Economiei și supus consultărilor publice, AmCham consideră că, în contextul armonizării legislației naționale cu cea a Uniunii Europene, ar trebui efectuată o transpunere diligentă, excluzând posibilitatea interpretărilor duale sau eronate a prevederilor legale.

În acest sens, transpunerea Directivei Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene 2000/31/CE din 8 iunie 2000 este necesară pentru a elimina deficiențele legale în materia comerțului electronic și să asigure compatibilitatea deplină a normelor de drept intern cu cele comunitare. Astfel, AmCham a expus câteva comentarii, ce vizează obiectivele şi scopul legii ce vizează comerțul electronic, sfera de aplicare a acesteia, cadrul juridic şi alte aspecte.

Accesaţi aici Avizul 

Latest Advocacy on the Go