AmCham Moldova a înaintat un set de amendamente la proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr. 209/2016 privind deșeurile

  • 26.09.2023

În contextul avizării repetate a proiectului de lege privind modificarea Legii nr. 209/2016 privind deșeurile, AmCham Moldova și-a exprimat susținerea de principiu a proiectului, înaintând unele comentarii și propuneri de îmbunătățire. Aceste propuneri s-au concentrat în special asupra sistemului de depozit pentru ambalaje ce reprezintă modalitatea prin care diferite părți implicate în lanțul producător-consumator-reciclator organizează un sistem de returnare voluntară a ambalajelor, de o singură folosință sau reutilizabile, prin folosirea unui stimulent financiar (garanție).

La fel, AmCham Moldova și-a exprimat îngrijorările cu privire la termenul de intrare în vigoare propus de autorii proiectului, solicitând prelungirea acestuia. Or, conform redacției propuse, subiecții implicați în sistemul depozit, se vor afla în imposibilitate de a se conforma noilor prevederi ale legii.

Documentul integral poate fi vizualizat AICI.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să îl contactați pe Vasile Stepanuc (vasilestepanuc@amcham.md), policy manager AmCham.

Activitatea este desfășurată cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Guvernul Suediei, și Ambasada Britaniei in Moldova.

Latest Advocacy on the Go